"Minte-ma frumos!" sau "Adevarul mai presus de toate!" ?

“Prefer adevarul dureros,in locul unei minciuni frumoase.”
Mereu aud afirmatia asta si, cu riscul de a ma insela, ma intreb : Oare? Ne dorim sa auzim, in orice circumstante, doar adevarul pur?Sau se afla si o urma de ipocrizire in respingerea unui adevar cosmetizat, care ne-ar salva inima de o durere in plus?
Cu riscul de a parea lasa sau incapabila de a infrunta realitatea, cred ca uneori avem o nevoie acuta de minciuna. Bineinteles,nu putini vor fi cei ce ma vor contrazice. Insa toti suntem oameni.Oameni cu slabiciuni, sensibili, oameni care alearga toata viata dupa un minut de fericire..
Si cum asteptam cu totii sa ni se promita luna de pe cer,sa auzim vorbe dulci,sa auzim cat de frumosi suntem,cat de inteligenti,cat de indispensabili pentru o persoana..Sa stim ca reprezentam centrul universului cuiva.Ca,pentru acea persoana,defectele noastre sunt insesizabile.Inima noastra doreste vorbe frumoase si promisiuni.Chiar daca uneori nu le crede, dar le cere. Ne fura un suras si ne da aripi sa zburam, desi suntem constienti ca nu tot ceea ce auzim e adevarat.Am prefera sa fim mereu sinceri, pragmatici, sa nu ne imaginam, sa nu speram?Doar pura realitate, fara vorbele siropoase?Cand stim atat de bine ca tocmai acestea ne tin in viata, ne tin inima in priza..

Sa analizam o situatie.
Doi oameni traiesc o frumoasa poveste de iubire, totul e roz si nici prin cap nu le-ar putea trece ca partenerul/partenera le-ar putea fi vreodata infideli. Si,totusi,se intampla. Iau cazul in care EL este cel care inseala. Fara vreun motiv anume, mi se pare mai plauzibil.Intr-o seara petrecuta "cu baietii", sub influenta unor pahare, o fata superba nu-l mai scapa din ochi. Desigur, o iubeste pe prietena lui.Dar fata i se baga pe sub piele si prietenii ii spun ca asemenea ocazii nu se pot pierde. Si petrece noaptea cu ea.Nu-i gasesc nicio circumstanta atenuanta, cu siguranata iubirea e primordiala, mai presus de influentele externe.Insa am vrea oare sa aflam noi aceasta aventura a lui? Am tine cont de proverbul :”Greseala marturisita e pe jumatate iertata.” ?Ma indoiesc. Poate am trece peste si relatia ar continua.Dar ata iubirii si a increderii a fost rupta si innodata.Si nodurile for ramane mereu acolo, dovezi ale infidelitatii.Sau ar fi fost mai bine sa nu aflam nimic, caci..ce nu stim, nu ne afecteaza?Poate ca da, poate ca nu.Dar sa incercam sa nu ne mintim singure si sa analizam situatia la rece si ce si-ar dori sufletul, nu mintea noastra.

Alt caz. Alta sfera emotionala. Un copil este adoptat la o varsta foarte frageda, poate chiar la scurt timp dupa nastere. Creste intr-un anumit univers, se dezvolta mintal, spiritual si fizic in sanul acelei familii ce reprezinta pentru el punctul de sprijin, locul unde isi arata temerile si isi marturiseste bucuriile. Apartine, practic, acelei familii.Si, la varsta adolescentei-cand,se presupune, este de ajuns de mare pentru a intelege unele lucruri, afla ca totul este fictiv, tot ceea ce-l inconjoara nu-i apartine, ca el nu a fost un copil dorit, cum a crezut mereu.Un real soc emotional. Poate ca s-ar revolta impotriva parintilor adoptivi, i-ar acuza si ca ar dori sa-i cunoasca pe cei adevarati. Cu siguranta universul creat in jurul acestui copil s-ar narui, poate ca n-ar reusi niciodata sa se regaseasca pe el insusi, mereu intrebandu-se cine este cu adevarat.Si, toate acestea, pentru ce?Care este scopul?Aflarea adevaratelor origini,pentru a nu trai o viata in minciuna?Sincer, cred ca e prea mare pretul platit. Cred ca viata si-ar putea continua cursul normal si daca totul ar fi ingropat in negura uitarii. Cred ca parinti nu ii numesti pe cei ce te nasc, ci pe cei ce te cresc.Nu pe cei ce ti-au oferit in dar viata, ci pe cei ce te invata ce este viata, care ar face orice pentru a ti-o proteja..Pe cei iti ofera un loc in lume, pe cei in ale caror brate te-ai refugiat cand nu mai aveai niciun sprijin, nu pe cei ce te-au dat destinul, pentru ca el sa hotarasca ce va face cu tine.

Care este alegerea cea mai buna?Ce ne dorim realmente?Sageata taioasa a adevarului sau balonul minciunii, care ne protejeaza pentru o vreme de tot veninul ce ne inconjoara, dar care s-ar putea sparge oricand?