M-am mutat

www.andreeabujor.com- noul meu blog :)

Fiecare zid e o usa

Vreau sa cred in afirmatia asta. Pentru ca am nevoie . Am nevoie sa-mi imaginez ca pot trece peste orice bariera, ca pot ajunge oricat de sus imi propun. Poate crezi ca sunt naiva. As zice ca sunt doar tanara si inca nu m-au lovit dezamgirile. Inca mai am aripile imaginare si cred ca pot zbura oriunde. Si, da! Am iluzii. Doar cu ajutorul lor putem combate un desert, pentru ca ele au calitatea de a fi nelimitate. In noi se afla un izvor nesecat de vise si sperante.
Uneori ni se par atat de indepartate idealurile noastre, incat ajungem la concluzia ca cerem prea mult si renuntam. Dar oare este vreun drum care nu duce nicaieri? Poate doar cele abandonate. In timp, pana si o piatra poate fi erodata de apa.
Pentru a putea transforma un zid intr-o usa, trebuie doar sa privim inlauntrul nostru. Acolo se afla cheia. Si depinde doar de noi in cat timp o gasim. O putem gasi la momentul oportun si ne vom indeplini visul. Dar poate ca o sa o descoperim prea tarziu..Si cand vom putea in sfarsit deschide usa, nu o sa mai gasim acolo ceea ce ne-am dorit sau pe cine am asteptat. Dar avem datoria de a incerca. Doar prin perseverenta putem ajunge la reusita. Si e mai bine sa ne miscam imprudent decat sa stam cu prudenta.
Deci: "Pe cai aspre catre stele"!

Intr-o legenda polineziana, se spune ca zeul demiurg s-a inspirat de la celelalte animale pentru a-l face pe om. Cand a terminat, a ramas pe ganduri. Trebuia sa-l diferentieze intr-un fel. “Tu vei face greseli”, a hotarat in cele din urma.

Porno t.v.

Ceea ce vad in ultimul timp pe la televizor e oarecum tragi-comic. De unde cu ceva timp in urma toata lumea critica OTV-ul, acum toata lumea ii urmeaza exemplul. Vedem doar emisiuni in care sunt invitate "vedete" gen Sexy Braileanca& Co( adica intreaga familie porno: eleva, elevul, profesoara, piticul si ce-o mai fi), Nikita ori puzderia de pitipoance care au invadat intreg spatiul monden. Si sa nu uitam de emisiunile in care sunt criticate ori stelele, ori prezentatorii care se preteaza la asemenea lucruri pentru bani.
Nu imi explic cum de reusesc sa aiba audienta la nesfarsit. Eu inteleg ca oamenii mai au nevoie sa se umfle in pene si sa isi dea seama ca ei chiar sunt inteligenti pe langa cei de pe micile ecrane, dar ar trebui sa mai aiba si o limita, zic. Oricat i-am acuza pe cei care ne servesc prostiile astea, au si cei care urmaresc genul asta de emisiuni vina lor. Nu ti se da o mancare rea decat daca o comanzi. Caci ei au descoperit mina de aur, metoda cea mai simpla sa faca bani, chiar si pe criza asta: de pe urma naivilor de noi, care dorim sa ne destindem seara la televizor cu emisiuni de divertisment, dar in ritmul asta reusim doar sa ne prostim pe zi ce trece.

Destinul

Mi se pare o dovada de lasitate repetarea obsedanta a propozitiei: “ Asa a fost sa fie.” E doar o justificare. Oamenilor le e teama sa recunoasca faptul ca era in puterea lor sa schimbe anumite lucruri, ca au esuat din cauza propriilor greseli. E mult mai usor sa dea vina pe dorintele providentei.
Eu am o idee bine stabilita despre problema destinului. Ar fi imposibil de crezut ca in tot universul atat de meticulos aranjat si echilibrat, doar viata omului e intamplatoare. Dar cred ca Dumnezeu ne pune in fata anumitor situatii, are facuta doar o schita vaga a vietii noastre. Mai incolo, depinde de noi. Avem liberul arbitru si putem alege calea pe care dorim sa o urmam. Altfel, ar trebui sa ne culcam pe-o ureche, sa fim indiferenti, sa nu mai luptam pentru ceea ce dorim, ca doar ce ne e scris, in frunte ne e pus. Trebuie sa facem tot posibilul pentru a ajunge acolo unde ne-am propus, indiferent cat de indepartate ne par tintele noastre. M-a impresionat o replica spusa de Regina Isabela lui Columb, cand acesta era pe cale sa porneasca in drumul spre descoperirea Americii:"Du-te si cauta-le. Iar daca acele taramuri nu exista aievea, cerul va avea grija sa le zamisleasca anume, spre a te rasplati pentru curajul si speranta ta."

Nedreptatea

Nu suport nedreptatea. Cred ca e unul dintre lucrurile care-mi sunt cele mai urate pe lume. Si nu doar cand sunt eu cea vizata, ci in general. Nu stiu daca e din altruism sau bunatate, dar pana si atunci cand urmaresc un film sau citesc o carte, ma enervez cand vad ca un personaj este nedreptatit.
Si cat de des ne lovim de problema aceasta in fiecare zi, fie ca e vorba de scoala, de locul de munca, de vreo situatie din familie ori de persoanele care ne inconjoara.
Ma simt nedreptatita cand sunt trasa la raspundere pentru ceva ce n-am facut. Cand vad ca in jurul meu totul se invarte in jurul banilor, al pilelor de tot felul. Cand e mai important ce e mama sau tatal cuiva, decat ce are in cap. Si cand persoanei respective ii sunt mai mult recunoscute meritele decat mie (nu stiu daca e invidie, dar eu o simt ca pe o nedreptate). Cand nu mi se da sansa sa fac un anumit lucru, chiar daca stiu ca pot. Cand cineva isi face o parere despre mine, poate eronata, si nu mi se ofera ocazia sa arat cum sunt cu adevarat. Cand cineva profita de pe urma mea si nu primesc nici macar un: "Multumesc" inapoi. Cand ajut si nu sunt ajutata.
Lista ar putea continua. Avem n motive in fiecare zi pentru a ne simti nedreptatiti. Doar ca e cam ambigua situatia..Poate un lucru considerat de tine nedrept, este cat se poate de corect vazut prin ochii altcuiva. Nu putem fi obiectivi, mai ales cand e vorba de propria persoana.

Fericirea

De cele mai multe ori am pierdut binele, in timp ce fugeam dupa mai bine.In cazul meu, cei doi termeni sunt dusmani de moarte.
Ma intreb de ce mereu suntem nemultumiti si niciodata nu putem afirma ca suntem pe deplin fericiti. Nu stiu daca am spus vreodata:"Gata, e de ajuns. Nu-mi mai doresc altceva".
Astazi o fetita pe care am vazut-o la televizor mi-a dat o lectie de viata. Avea lipsa o manuta,de la cot in jos, si degetele de la cealalta. Totusi, era foarte pasionata de pictura. Si a reusit sa isi urmeze visul, avand chiar si doua expozitii. Isi dorea sa ajute copii saraci, care nu au tot ce isi doresc. Moderatoarea a intrebat-o: "Dar tu, tu consideri ca ai tot ce-ti doresti?" Si a urmat un raspuns uluitor: "Multumesc lui Dumnezeu, chiar cred ca am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericita." M-a impresionat enorm. Cum ne dam seama in fata adevaratelor probleme cat suntem de norocosi..Si nu stim sa apreciem. Intre multitudinea de dorinte, rugaminti, uitam sa si multumim pentru ce avem. Ar trebui sa ne dam seama ca mereu poate fi mai rau.

Ne alegem tinte false, suntem atrasi de idealuri imposibil de atins si care poate nu ne-ar face fericiti. Alergam mereu dupa ceva, desi nici noi nu stim exact ce reprezinta. Stim doar ca "e tot ce ne dorim", singura cale de a obtine fericirea. Si ce e cel mai ciudat, ceva-ul se transforma rapid in altceva dupa ce il obtinem. Pasiunile ni se schimba, imbatranesc.
Cat de mult am complicat un sentiment atat de simplu, FERICIREA. Cate intelesuri, cate conotatii i-am dat..S-a creat un mit al unei fericiri "perfecte", dupa anumite reguli. Trebuie sa ai aia si aia, sa fii asa si asa. Nu intelegem ca fiecare ajunge la fericire intr-un mod aparte si o intelege diferit, privind-o prin prisma propriei inimi. Ne straduim atat de mult sa atingem fericirea "perfecta" incat cea "reala" se departeaza de noi.
Cred ca am putea fi fericiti daca ne-am multumi sa traim prezentul din plin, fara a ne proiecta in viitor. Daca nu ne-ar mai pasa parerea celorlalti, atata timp cat noua ne este bine. Daca am fi mai buni, mai toleranti. Daca am descoperi miile de motive pe care le avem pentru a zambi. Si daca am face asta mai des. Suntem fericiti cand ne auzim melodia noastra preferata, cand mancam o ciocolata( asta in cazul meu ), cand simtim mirosul parfumului preferat, cand ne amintim momentele placute din trecut. Mi se pare ca am uitat sa zambim, dar am invatat sa ne incruntam.
Fericirea e ceva relativ. Si poate fi inselatoare. Totul depinde de unghiul din care o privesti si de atitudinea pe care o ai.

Originalitatea : calitate sau defect ?

Din cele mai vechi timpuri,oamenii au condamnat originalitatea.
Societatea nu suporta sa te ridici deasupra ei,sa te faci remarcat,sa ai propriile idei.Te vrea fad,vrea o marioneta pe care sa o poate manevra.Daca ea este gri,de ce tu sa fii colorat?
Daca esti ALTFEL fata de majoritatea persoanelor, vei fi numaidecat etichetat drept inadaptat sau nebun.O vor vedea ca pe o reactie impotriva lor, ca pe o sfidare si nu vor intelege niciodata ca asa simti tu ca trebuie sa fii.Nu, tu trebuie sa joci dupa regulile ei.
Si, pana la urma,cine impune aceste reguli?Cine ne spune cum e normal sa fim?Cine ne stabileste limitele? De ce trebuie sa ne imbracam,sa vorbim,sa ne comportam intr-un anumit fel ?Daca acum un secol am fi iesit pe strada imbracati cum suntem azi,cu siguranta am fi fost marginalizati.Cine ne poate spune ce e bine si ce e rau ?Atata vreme cat respectam regulile impuse de propria noastra constiinta si moralitate , fiecare are dreptul de a fi asa cum isi doreste.
Recunosc, sunt o persoana intristator de obisnuita.M-au cuprins in griul lor si nu cred ca voi putea iesi.Imi lipseste curajul si e mult mai comod asa.Sa asculti regulile lor,chiar daca sufletul tau vrea altceva.
Dar apreciez oamenii care ies din standardele asa zisei normalitati.Rare exemplare,ce-i drept.Mai intalnim copii frustrati,care vor sa se impotriveasca sistemului imbracandu-se intr-un fel,vorbim vulgar si facand lucruri blamate de restul.Nu vorbesc de ei.Ei nu sunt originali,tot spiritul de turma ii face astfel. Vorbesc de cei care gandesc altfel,care au o mai mare deschidere a mintii ,de oamenii inteligenti care se pot face remarcati ,dar nu sunt lasati .
Societatea se ghideaza dupa aparente,formeaza o mediocritate rautacioasa,o nulitate multumita de sine . Cine suntem noi sa-i judecam pe altii ? Cu ce le suntem superiori ?Ar trebui sa ne analizam propriile noastre defecte , sa le indepartam si abia atunci sa ne preocupe defectele altora .

Visul unei nopti ploioase

Noapte de mai.Ploaie marunta, ce parea ca nu are nici inceput, nici sfarsit..De parca stropii mici si reci si-ar fi pus stapanirea asupra orasului dezolant..
Ea pasea incet, nesigur, aproape mecanic pe o strada ingusta, luminata doar de un felinar ce licarea mohorat. Nu-i era teama de ce se va intampla. Poate doar de ceea ce lasa in urma ei, de trecutul de care voia sa scape cu orice pret. Simtea ca trebuie sa se indeparteze, fie si pentru cateva ore..Mergea fara vreo directie, fara un scop precis. Stia ca trebuie sa ajunga intr-unul dintre locurile pe care le-a visat.
Picaturile de ploaie ce cadeau pe acoperisurile caselor, unele masini ce treceau grabite si latratul vreunui caine se imbinau intr-o melodie aproape sinistra.
Simtea mirosul ploii..Mirosul pe care l-a adulmecat cu nesat de atatea ori. Era la fel, el nu o sa se schimbe niciodata. Singurul care-i putea da o senzatie de visare, de bine. Daca si-ar fi ales un parfum preferat, acesta ar fi fost parfumul ploii.
Cuprinsa in mrejele gandurilor ei, nu si-a dat seama cat de mult se indepartase. Ajunsese in fata unei cafenele, “La vie en rose”. De cand se mutase in oras, nu iesise prea des si nu vizitase mai nimic. Se hotari sa intre. Era prea obosita.
Un loc intim, oarecum boem.
Nuante diferite de maro, rosu si verde inchis.
Miros de cafea, amestecat cu cel de tigara.
Muzica in surdina, Patricia Kaas – Mon mec a moi. Ambianta perfecta pentru starea ei de suflet.
Doar doua mese ocupate. La una un barbat singur, cu doua pachete de tigari in fata, un Angeli si o cafea. La celalalta doua femei.
Se asaza la o masa in fata lor. Isi intrepatrunse privirea cu una dintre ele. O privire seaca, golita de emotii, care parca ascundea dezamagirea unei vieti ratate. Femeia, la vreo 30 de ani, parea frumoasa. Buze carnoase, conturate puternic, si ochii migdalati, negri. Dar privelistea o dezamagi. Isi imagina trecutul femeii si, inevitabil, simti mila amestecata cu dezgust.
Comanda o cafea mare, dulce. Apoi privi afara, printre jaluzelele rosiatice. Voia sa distinga ceva, care sa-i distraga atentia din haosul gandurilor sale. Insa..in fata i se intindea un univers invaluit intr-o patura de fum negru.
Deodata un glas melodios, dar puternic, o intrerupse din visare. Ridica privirea. Zari silueta unui barbat.
-Ocupat?
-Mnu..ingana.
Barbatul se aseza. Ea il analiza fara menajamente, mirata de culoarea ochilor sai. Un albastru inchis, misterios, ca cerul noaptea si o privire in care nu putea citi, o carte inchisa.
Timp de jumatate de ora, printre sorbituri de cafea si ritmurile muzicii lui Frank Sinatra, se privira neincetat, fara sa scoate niciun cuvant. Incepu melodia Strangers in the night.
- Melodia perfecta pentru noi. Strangers in the night, exchanging glances.. spuse barbatul zambind.
I se paru ca are o voce trista, asemanatoare unui cantec vechi.
-Dansezi..?
- E..cam ciudat..sa dansam acum, aici..
- Oricand e momentul si locul potrivit pentru dans..
Se ridicara . Cei din local ii priveau ironic. Dar..nimic nu mai conta..Ea se bucura de momentul magic, momentul pe care nu avea sa-l uite niciodata. Avea senzatia ca pluteste, ca nu mai era pe pamant..Era victima unui zguduitor vartej de emotii..Inima ii era gata sa iasa din piept..Atingeri, priviri..Zambet. Sarut.
- Trebuie sa plec..spuse, trezindu-se parca din visul de care realitatea o obliga sa se desparta.
- Cand o sa te mai vad?
- Niciodata..Seara asta a fost prea frumoasa ca s-o murdarim cu realitatea..Adio.
Iesi grabita din cafenea, dorind cu toata fiinta ei sa nu cedeze dorintei de a se privi inapoi. Pasea printr-un univers tacut, umed si pasii ei nu faceau niciun zgomot,ca in vis.
Ajunsa acasa, isi dadu jos paltonul trandafiriu. Din el cazu un biletel impaturit. Il desfacu. Un numar de telefon. Zambi amar, deschise geamul si il arunca in negura noptii,desi o durere surda ii strapungea inima..

Sufletul si vremea

Urasc soarele cand sunt trista.Ca si cum si-ar bate joc de suferinta mea si mi-ar rade in fata. Ma face sa devin irascibila.
In astfel de momente, prefer ploaia si vremea mohorata. Atunci simt ca-mi impartaseste micile tristeti, ca vibreaza la unison cu sufletul meu. Starea de tristete se transforma in melancolie si melancolia in visare. De la visare la euforie ori fericire e un singur pas. Asta e remediul sufletului meu. Ploaia.

Inconstienta

Care este raportul dintre constienta si inconstienta din fiecare om?
Ne cunostem limitele, calitatile, defectele, propria persoana in ansamblu? Ne stim locul in aceasta lume, unde suntem doar un punct pe harta unui univers colosal ?
Toti avem impresia ca suntem MAI buni, mai capabili, mai inteligenti. Mereu noi avem dreptate si putem distigem binele de rau. Si o facem, in felul nostru. Toti incercam sa actionam asa cum consideram ca trebuie. Problema este ca nu stim cum. Doar avem aceasta falsa impresie ca detinem adevarul absolut. Nu e doar cazul narcisistilor-aceia sunt oamenii care isi venereaza propria persoana. Dar este vreun om care crede despre el ca e prost? Ca nu are un rationament bun, ca face alegerile gresite? Rareori reusim sa ne desprindem din propriul eu, sa ne depasim granitele univerului limitat si sa ne analizam obiectiv. Cazuri exceptionale. In rest, traim in inconstienta. Nu avem o imagine de ansamblu a lumii, pentru a o putea percepe asa cum este ea in realitate. Dupa cum zice si Eminescu, ne perindam mereu in acelasi “cerc strans”.Mai rau e ca avem si aroganta de a ne considera superiori altora si de a-i critica. Asa cum, probabil, altii ne critica pe noi.
Constienta unui om este ca un banut aruncat in ocean. Oceanul este inconstienta.

Goana timpului

Ma sperie trecerea asta ultra-rapida a timpului. Parca ultimul an s-a scurs mai fulgerator ca oricare. Minutele au devenit secunde si saptamanile zile. Inchid ochii si ma trezesc dandu-mi seama ca a mai trecut o luna, o luna in care nu am reusit sa fac nimic notabil. As vrea sa profit mai mult de viata, de anii acestia mai ales. Se spune ca viata de liceu e cea mai frumoasa perioada,toti isi deapana amintirile, povestesc boacanele facute, orele in care chiuleau cu clasa.Astea raman intiparite in inima fiecaruia. Nu zic ca eu n-o sa am ce impartasi nepotilor, poate ca nu realizez, dar peste ani imi va fi dor. Cu siguranta. Dar acum toate par monotone..Fiecare zi e o copie a celei ce a trecut.
Stateam intr-o zi si cautam ceva pe net, cand am dat de un articol despre 8 martie. Reactia mea :” Ah, chiar, tre` sa vina 8 !”. Eram prin aprilie, totusi. M-am speriat. Ce-am facut eu de 8 martie ? Imi aminteam cum am sarbatorit-o in anii precedenti, dar nu reuseam de nicio culoare sa ma intorc la 8 martie 2009. Parca n-am trecut prin ea.
Cred ca s-a comprimat timpul, ceva s-a intamplat.Si nu e doar parerea mea, multe persoane mi-o impartasesc.De n-ar mai trebui sa dormim, am profita mai mult de viata.N-am mai avea vise,ce-i drept.Si au si ele importanta lor..
Cand ma gandesc ca mai am un pic si.. am 18 ani! Imi sunt atat de proaspate in memorie momentele anilor trecuti, incat am ajuns la celebra replica :” parca mai ieri eram un copil” si , iata-ma, mai am un an si-o vara si o sa ma iau la tranta cu viata.
Timpul nu mai are rabdare cu oamenii..A luat-o la fuga si abia putem tine pasul cu el. I-as recomanda sa traga aer in piept si sa-si incetineasca ritmul .L-as ruga, chiar.

Dimineata marilor ganduri.

M-am trezit visatoare in dimineata asta.Cu un zambet pe buze si gandurile in mii de parti.Inca alerg prin visele noptii trecute.Cred ca unul a ramas neterminat si vrea ca realitatea sa-i scrie continuarea.Dar realitatea n-are inspiratie,nu stie ce sfarsit sa-i dea.Ii e teama.Nu-i place riscul,se complace in monotonia ei.Dar iubeste visele,le iubeste pentru ca vede in ele curajul pe care ea niciodata nu l-ar putea avea.Se minte singura si-si promite ca intr-o zi va incerca si ea sa-si urmeze inima.

Ascult Jewel-Foolish Games,abia am descoperit-o si m-am indragostit la prima auditie.
Cafea,dulceata de cirese amare.
Ploaie de primavara.

"Minte-ma frumos!" sau "Adevarul mai presus de toate!" ?

“Prefer adevarul dureros,in locul unei minciuni frumoase.”
Mereu aud afirmatia asta si, cu riscul de a ma insela, ma intreb : Oare? Ne dorim sa auzim, in orice circumstante, doar adevarul pur?Sau se afla si o urma de ipocrizire in respingerea unui adevar cosmetizat, care ne-ar salva inima de o durere in plus?
Cu riscul de a parea lasa sau incapabila de a infrunta realitatea, cred ca uneori avem o nevoie acuta de minciuna. Bineinteles,nu putini vor fi cei ce ma vor contrazice. Insa toti suntem oameni.Oameni cu slabiciuni, sensibili, oameni care alearga toata viata dupa un minut de fericire..
Si cum asteptam cu totii sa ni se promita luna de pe cer,sa auzim vorbe dulci,sa auzim cat de frumosi suntem,cat de inteligenti,cat de indispensabili pentru o persoana..Sa stim ca reprezentam centrul universului cuiva.Ca,pentru acea persoana,defectele noastre sunt insesizabile.Inima noastra doreste vorbe frumoase si promisiuni.Chiar daca uneori nu le crede, dar le cere. Ne fura un suras si ne da aripi sa zburam, desi suntem constienti ca nu tot ceea ce auzim e adevarat.Am prefera sa fim mereu sinceri, pragmatici, sa nu ne imaginam, sa nu speram?Doar pura realitate, fara vorbele siropoase?Cand stim atat de bine ca tocmai acestea ne tin in viata, ne tin inima in priza..

Sa analizam o situatie.
Doi oameni traiesc o frumoasa poveste de iubire, totul e roz si nici prin cap nu le-ar putea trece ca partenerul/partenera le-ar putea fi vreodata infideli. Si,totusi,se intampla. Iau cazul in care EL este cel care inseala. Fara vreun motiv anume, mi se pare mai plauzibil.Intr-o seara petrecuta "cu baietii", sub influenta unor pahare, o fata superba nu-l mai scapa din ochi. Desigur, o iubeste pe prietena lui.Dar fata i se baga pe sub piele si prietenii ii spun ca asemenea ocazii nu se pot pierde. Si petrece noaptea cu ea.Nu-i gasesc nicio circumstanta atenuanta, cu siguranata iubirea e primordiala, mai presus de influentele externe.Insa am vrea oare sa aflam noi aceasta aventura a lui? Am tine cont de proverbul :”Greseala marturisita e pe jumatate iertata.” ?Ma indoiesc. Poate am trece peste si relatia ar continua.Dar ata iubirii si a increderii a fost rupta si innodata.Si nodurile for ramane mereu acolo, dovezi ale infidelitatii.Sau ar fi fost mai bine sa nu aflam nimic, caci..ce nu stim, nu ne afecteaza?Poate ca da, poate ca nu.Dar sa incercam sa nu ne mintim singure si sa analizam situatia la rece si ce si-ar dori sufletul, nu mintea noastra.

Alt caz. Alta sfera emotionala. Un copil este adoptat la o varsta foarte frageda, poate chiar la scurt timp dupa nastere. Creste intr-un anumit univers, se dezvolta mintal, spiritual si fizic in sanul acelei familii ce reprezinta pentru el punctul de sprijin, locul unde isi arata temerile si isi marturiseste bucuriile. Apartine, practic, acelei familii.Si, la varsta adolescentei-cand,se presupune, este de ajuns de mare pentru a intelege unele lucruri, afla ca totul este fictiv, tot ceea ce-l inconjoara nu-i apartine, ca el nu a fost un copil dorit, cum a crezut mereu.Un real soc emotional. Poate ca s-ar revolta impotriva parintilor adoptivi, i-ar acuza si ca ar dori sa-i cunoasca pe cei adevarati. Cu siguranta universul creat in jurul acestui copil s-ar narui, poate ca n-ar reusi niciodata sa se regaseasca pe el insusi, mereu intrebandu-se cine este cu adevarat.Si, toate acestea, pentru ce?Care este scopul?Aflarea adevaratelor origini,pentru a nu trai o viata in minciuna?Sincer, cred ca e prea mare pretul platit. Cred ca viata si-ar putea continua cursul normal si daca totul ar fi ingropat in negura uitarii. Cred ca parinti nu ii numesti pe cei ce te nasc, ci pe cei ce te cresc.Nu pe cei ce ti-au oferit in dar viata, ci pe cei ce te invata ce este viata, care ar face orice pentru a ti-o proteja..Pe cei iti ofera un loc in lume, pe cei in ale caror brate te-ai refugiat cand nu mai aveai niciun sprijin, nu pe cei ce te-au dat destinul, pentru ca el sa hotarasca ce va face cu tine.

Care este alegerea cea mai buna?Ce ne dorim realmente?Sageata taioasa a adevarului sau balonul minciunii, care ne protejeaza pentru o vreme de tot veninul ce ne inconjoara, dar care s-ar putea sparge oricand?

Nu am chef azi..

In ultimul timp, propozitia asta se afla pe buzele celor mai multe persoane din jurul meu si, recunosc ,o regasesc si pe buzele mele. Parca ar fi o melodie pusa pe repeat. Oamenii si, ce e cel mai ciudat, adolescentii prefera sa-si petreaca timpul in fata calculatorului.
Suntem hipnotizati parca de monitor, chiar daca uneori doar ascultam muzica si, cand ne mai amintim, dam un refresh,pentru a avea activitate.Sau, intr-un caz mai fericit ,deschindem televizorul ori urmarim vreun film ,cu o punga mare de cipsuri langa.Si,avand ca motto preferat :“Somnul e sacru”,ne petrecem mai mult de jumate de zi in pat,ca,deh,e calduros si lenea e cucoana mare. Nu ne dau seama ca asa trec zile,ani si se incheie perioada cea mai frumoasa din viata noastra.Cand ne vom mai intalni cu atata libertate?Cu timpul pretios pe care,din nefericire,nu stim sa-l petrecem?Nu vom avea destul timp sa vegetam in casa cand o sa fim babute si mosneguti? Atunci o sa-i sfatuim pe altii :”Distreaza-te,mama,acum cat mai poti!Cand o sa fii ca mine..”.
Am o stare de pesimism si mi-e ciuda..Urasc momentele astea in care efectiv pierd timpul aiurea,fara niciun scop precis.Unde mai pui ca afara e frig si e gri.Si totusi sufletul meu refuza sa-si schimbe culorile vii in griul fad..
Wake up ! Viata nu e atat de lunga incat sa ne permitem luxul de a nu profita de fiecare secunda!

Exista o a doua lume

Astazi am vazut un reportaj care mi-a atras atentia: existenta unei alte lumi.Si nu,nu era science fiction.Era cat se poate de..real, sau, mai bine zis, virtual. Este vorba despre o lume virtuala, numita Second Life.

Ce este Second Life/ Lumea virtuala?

Second Life reprezinta o lume virtuala 3-D construita si detinuta in totalitate de catre rezidentii ei. De la deschiderea ei catre public in anul 2003, lumea virtuala s-a dezvoltat exploziv fiind astazi locuita de 5,755,083 de oameni de pe intreaga planeta.

- Din momentul in care patrunzi in aceasta Lume vei descoperi un continent digital vast, plin de oameni, distractie, experiente si oportunitati. Probabil ca vei descoperi parcela perfecta de pamant pe care sa iti construiesti casa sau sa pui bazele propriei afaceri odata ce o explorezi un pic.
- Vei fi de asemenea inconjurat de Creatiile colocatarilor. Deoarece rezidentii au drepturi asupra propriilor creatii digitale, ei pot cumpara, vinde si pot face schimb cu alti rezidenti.
- In mod obisnuit pe Piata se desfasoara lunar tranzactii de milioane dolari americani. Acest comert este realizat cu ajutorul unei unitati tranzactionale specifice Lumii, si anume dolarul Linden, care poate fi convertit in dolar american in cadrul mai multor schimburi online, prospere, de dolari Linden.
Bine ati venit in Second Life! Asteptam cu nerabdare sa va vedem in aceasta Lume

( sursa : http://www.secondliferomania.com )

Personal, consider ca aceasta lume virtuala are punctele ei forte, dar cu siguranta si mari dezavantaje.
Intr-adevar, te sustragi din cotidianul monoton si patrunzi intr-o lume noua, unde poti sa-ti indeplinesti toate visurile si sa treci peste prejudecatile vietii reale.Caci, in aceasta “second life”, fiecare poate sa faca ce vrea, fara sa dea socoteala.Exista un mentor, caruia poti sa i te plangi de comportamentul neadecvat al unuia dintre membri, si in functie de gravitatea faptelor, acesta poate fi eliminat. Dar poate intra cu o noua identitate. Cunosti lume noua din toate partile mapamondului, esti invitat la petreceri organizate de cei de aici, te distrezi fara sa mai fi impovarat de complexe si inhibitii.Trebuie doar sa-ti alegi un avatar pe care poti sa-l manuiesti cum vrei.Avatarul este o proiectie a ta in acea lume, dar nu e obligatoriu sa-ti semene.Si unde mai pui ca poti sa iti alegi hainutele pe care le doresti -platite cu dolari Linden.
Unii chiar obtin sume importante de bani facand afaceri imobiliare sau de alte tipuri.
Nu este un joc, nu concurezi cu nimeni, nu trebuie sa obtii puncte.Este, pur si simplu, o a doua viata.Unii oameni marturiseau ca isi petrec mai mult de 12 ore in “second life”.Acolo leaga prietenii, participa la petreceri, se indragostesc..Acolo traiesc.
Dar exista pericolul ca incet,incet sa se produca o iminenta dezumanizarea.Vom deveni sclavii calculatorului in adevaratul sens al cuvantului. O sa ajungem sa confundam lumea virtuala cu cea reala si poate chiar s-o preferam pe prima. O sa uitam sa comunicam cu persoanele din jur, o sa ne pierdem incredere in propria persoana, obisnuiti fiind sa ne ascundem in spatele monitorului pentru a ne putea da frau liber sentimentelor.
Cred ca ar trebui, intai, sa incercam sa facem lumea reala mai buna, in loc sa ne construim alta.Ar fi un act de lasitate. Si sa nu ne consideram niste mici dumnezei.

Ce credeti despre “Second Life” ?Ati fi tentati sa intrati in ea?

Gânduri de început de blog