Visul unei nopti ploioase

Noapte de mai.Ploaie marunta, ce parea ca nu are nici inceput, nici sfarsit..De parca stropii mici si reci si-ar fi pus stapanirea asupra orasului dezolant..
Ea pasea incet, nesigur, aproape mecanic pe o strada ingusta, luminata doar de un felinar ce licarea mohorat. Nu-i era teama de ce se va intampla. Poate doar de ceea ce lasa in urma ei, de trecutul de care voia sa scape cu orice pret. Simtea ca trebuie sa se indeparteze, fie si pentru cateva ore..Mergea fara vreo directie, fara un scop precis. Stia ca trebuie sa ajunga intr-unul dintre locurile pe care le-a visat.
Picaturile de ploaie ce cadeau pe acoperisurile caselor, unele masini ce treceau grabite si latratul vreunui caine se imbinau intr-o melodie aproape sinistra.
Simtea mirosul ploii..Mirosul pe care l-a adulmecat cu nesat de atatea ori. Era la fel, el nu o sa se schimbe niciodata. Singurul care-i putea da o senzatie de visare, de bine. Daca si-ar fi ales un parfum preferat, acesta ar fi fost parfumul ploii.
Cuprinsa in mrejele gandurilor ei, nu si-a dat seama cat de mult se indepartase. Ajunsese in fata unei cafenele, “La vie en rose”. De cand se mutase in oras, nu iesise prea des si nu vizitase mai nimic. Se hotari sa intre. Era prea obosita.
Un loc intim, oarecum boem.
Nuante diferite de maro, rosu si verde inchis.
Miros de cafea, amestecat cu cel de tigara.
Muzica in surdina, Patricia Kaas – Mon mec a moi. Ambianta perfecta pentru starea ei de suflet.
Doar doua mese ocupate. La una un barbat singur, cu doua pachete de tigari in fata, un Angeli si o cafea. La celalalta doua femei.
Se asaza la o masa in fata lor. Isi intrepatrunse privirea cu una dintre ele. O privire seaca, golita de emotii, care parca ascundea dezamagirea unei vieti ratate. Femeia, la vreo 30 de ani, parea frumoasa. Buze carnoase, conturate puternic, si ochii migdalati, negri. Dar privelistea o dezamagi. Isi imagina trecutul femeii si, inevitabil, simti mila amestecata cu dezgust.
Comanda o cafea mare, dulce. Apoi privi afara, printre jaluzelele rosiatice. Voia sa distinga ceva, care sa-i distraga atentia din haosul gandurilor sale. Insa..in fata i se intindea un univers invaluit intr-o patura de fum negru.
Deodata un glas melodios, dar puternic, o intrerupse din visare. Ridica privirea. Zari silueta unui barbat.
-Ocupat?
-Mnu..ingana.
Barbatul se aseza. Ea il analiza fara menajamente, mirata de culoarea ochilor sai. Un albastru inchis, misterios, ca cerul noaptea si o privire in care nu putea citi, o carte inchisa.
Timp de jumatate de ora, printre sorbituri de cafea si ritmurile muzicii lui Frank Sinatra, se privira neincetat, fara sa scoate niciun cuvant. Incepu melodia Strangers in the night.
- Melodia perfecta pentru noi. Strangers in the night, exchanging glances.. spuse barbatul zambind.
I se paru ca are o voce trista, asemanatoare unui cantec vechi.
-Dansezi..?
- E..cam ciudat..sa dansam acum, aici..
- Oricand e momentul si locul potrivit pentru dans..
Se ridicara . Cei din local ii priveau ironic. Dar..nimic nu mai conta..Ea se bucura de momentul magic, momentul pe care nu avea sa-l uite niciodata. Avea senzatia ca pluteste, ca nu mai era pe pamant..Era victima unui zguduitor vartej de emotii..Inima ii era gata sa iasa din piept..Atingeri, priviri..Zambet. Sarut.
- Trebuie sa plec..spuse, trezindu-se parca din visul de care realitatea o obliga sa se desparta.
- Cand o sa te mai vad?
- Niciodata..Seara asta a fost prea frumoasa ca s-o murdarim cu realitatea..Adio.
Iesi grabita din cafenea, dorind cu toata fiinta ei sa nu cedeze dorintei de a se privi inapoi. Pasea printr-un univers tacut, umed si pasii ei nu faceau niciun zgomot,ca in vis.
Ajunsa acasa, isi dadu jos paltonul trandafiriu. Din el cazu un biletel impaturit. Il desfacu. Un numar de telefon. Zambi amar, deschise geamul si il arunca in negura noptii,desi o durere surda ii strapungea inima..