Fericirea

De cele mai multe ori am pierdut binele, in timp ce fugeam dupa mai bine.In cazul meu, cei doi termeni sunt dusmani de moarte.
Ma intreb de ce mereu suntem nemultumiti si niciodata nu putem afirma ca suntem pe deplin fericiti. Nu stiu daca am spus vreodata:"Gata, e de ajuns. Nu-mi mai doresc altceva".
Astazi o fetita pe care am vazut-o la televizor mi-a dat o lectie de viata. Avea lipsa o manuta,de la cot in jos, si degetele de la cealalta. Totusi, era foarte pasionata de pictura. Si a reusit sa isi urmeze visul, avand chiar si doua expozitii. Isi dorea sa ajute copii saraci, care nu au tot ce isi doresc. Moderatoarea a intrebat-o: "Dar tu, tu consideri ca ai tot ce-ti doresti?" Si a urmat un raspuns uluitor: "Multumesc lui Dumnezeu, chiar cred ca am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericita." M-a impresionat enorm. Cum ne dam seama in fata adevaratelor probleme cat suntem de norocosi..Si nu stim sa apreciem. Intre multitudinea de dorinte, rugaminti, uitam sa si multumim pentru ce avem. Ar trebui sa ne dam seama ca mereu poate fi mai rau.

Ne alegem tinte false, suntem atrasi de idealuri imposibil de atins si care poate nu ne-ar face fericiti. Alergam mereu dupa ceva, desi nici noi nu stim exact ce reprezinta. Stim doar ca "e tot ce ne dorim", singura cale de a obtine fericirea. Si ce e cel mai ciudat, ceva-ul se transforma rapid in altceva dupa ce il obtinem. Pasiunile ni se schimba, imbatranesc.
Cat de mult am complicat un sentiment atat de simplu, FERICIREA. Cate intelesuri, cate conotatii i-am dat..S-a creat un mit al unei fericiri "perfecte", dupa anumite reguli. Trebuie sa ai aia si aia, sa fii asa si asa. Nu intelegem ca fiecare ajunge la fericire intr-un mod aparte si o intelege diferit, privind-o prin prisma propriei inimi. Ne straduim atat de mult sa atingem fericirea "perfecta" incat cea "reala" se departeaza de noi.
Cred ca am putea fi fericiti daca ne-am multumi sa traim prezentul din plin, fara a ne proiecta in viitor. Daca nu ne-ar mai pasa parerea celorlalti, atata timp cat noua ne este bine. Daca am fi mai buni, mai toleranti. Daca am descoperi miile de motive pe care le avem pentru a zambi. Si daca am face asta mai des. Suntem fericiti cand ne auzim melodia noastra preferata, cand mancam o ciocolata( asta in cazul meu ), cand simtim mirosul parfumului preferat, cand ne amintim momentele placute din trecut. Mi se pare ca am uitat sa zambim, dar am invatat sa ne incruntam.
Fericirea e ceva relativ. Si poate fi inselatoare. Totul depinde de unghiul din care o privesti si de atitudinea pe care o ai.

Originalitatea : calitate sau defect ?

Din cele mai vechi timpuri,oamenii au condamnat originalitatea.
Societatea nu suporta sa te ridici deasupra ei,sa te faci remarcat,sa ai propriile idei.Te vrea fad,vrea o marioneta pe care sa o poate manevra.Daca ea este gri,de ce tu sa fii colorat?
Daca esti ALTFEL fata de majoritatea persoanelor, vei fi numaidecat etichetat drept inadaptat sau nebun.O vor vedea ca pe o reactie impotriva lor, ca pe o sfidare si nu vor intelege niciodata ca asa simti tu ca trebuie sa fii.Nu, tu trebuie sa joci dupa regulile ei.
Si, pana la urma,cine impune aceste reguli?Cine ne spune cum e normal sa fim?Cine ne stabileste limitele? De ce trebuie sa ne imbracam,sa vorbim,sa ne comportam intr-un anumit fel ?Daca acum un secol am fi iesit pe strada imbracati cum suntem azi,cu siguranta am fi fost marginalizati.Cine ne poate spune ce e bine si ce e rau ?Atata vreme cat respectam regulile impuse de propria noastra constiinta si moralitate , fiecare are dreptul de a fi asa cum isi doreste.
Recunosc, sunt o persoana intristator de obisnuita.M-au cuprins in griul lor si nu cred ca voi putea iesi.Imi lipseste curajul si e mult mai comod asa.Sa asculti regulile lor,chiar daca sufletul tau vrea altceva.
Dar apreciez oamenii care ies din standardele asa zisei normalitati.Rare exemplare,ce-i drept.Mai intalnim copii frustrati,care vor sa se impotriveasca sistemului imbracandu-se intr-un fel,vorbim vulgar si facand lucruri blamate de restul.Nu vorbesc de ei.Ei nu sunt originali,tot spiritul de turma ii face astfel. Vorbesc de cei care gandesc altfel,care au o mai mare deschidere a mintii ,de oamenii inteligenti care se pot face remarcati ,dar nu sunt lasati .
Societatea se ghideaza dupa aparente,formeaza o mediocritate rautacioasa,o nulitate multumita de sine . Cine suntem noi sa-i judecam pe altii ? Cu ce le suntem superiori ?Ar trebui sa ne analizam propriile noastre defecte , sa le indepartam si abia atunci sa ne preocupe defectele altora .

Visul unei nopti ploioase

Noapte de mai.Ploaie marunta, ce parea ca nu are nici inceput, nici sfarsit..De parca stropii mici si reci si-ar fi pus stapanirea asupra orasului dezolant..
Ea pasea incet, nesigur, aproape mecanic pe o strada ingusta, luminata doar de un felinar ce licarea mohorat. Nu-i era teama de ce se va intampla. Poate doar de ceea ce lasa in urma ei, de trecutul de care voia sa scape cu orice pret. Simtea ca trebuie sa se indeparteze, fie si pentru cateva ore..Mergea fara vreo directie, fara un scop precis. Stia ca trebuie sa ajunga intr-unul dintre locurile pe care le-a visat.
Picaturile de ploaie ce cadeau pe acoperisurile caselor, unele masini ce treceau grabite si latratul vreunui caine se imbinau intr-o melodie aproape sinistra.
Simtea mirosul ploii..Mirosul pe care l-a adulmecat cu nesat de atatea ori. Era la fel, el nu o sa se schimbe niciodata. Singurul care-i putea da o senzatie de visare, de bine. Daca si-ar fi ales un parfum preferat, acesta ar fi fost parfumul ploii.
Cuprinsa in mrejele gandurilor ei, nu si-a dat seama cat de mult se indepartase. Ajunsese in fata unei cafenele, “La vie en rose”. De cand se mutase in oras, nu iesise prea des si nu vizitase mai nimic. Se hotari sa intre. Era prea obosita.
Un loc intim, oarecum boem.
Nuante diferite de maro, rosu si verde inchis.
Miros de cafea, amestecat cu cel de tigara.
Muzica in surdina, Patricia Kaas – Mon mec a moi. Ambianta perfecta pentru starea ei de suflet.
Doar doua mese ocupate. La una un barbat singur, cu doua pachete de tigari in fata, un Angeli si o cafea. La celalalta doua femei.
Se asaza la o masa in fata lor. Isi intrepatrunse privirea cu una dintre ele. O privire seaca, golita de emotii, care parca ascundea dezamagirea unei vieti ratate. Femeia, la vreo 30 de ani, parea frumoasa. Buze carnoase, conturate puternic, si ochii migdalati, negri. Dar privelistea o dezamagi. Isi imagina trecutul femeii si, inevitabil, simti mila amestecata cu dezgust.
Comanda o cafea mare, dulce. Apoi privi afara, printre jaluzelele rosiatice. Voia sa distinga ceva, care sa-i distraga atentia din haosul gandurilor sale. Insa..in fata i se intindea un univers invaluit intr-o patura de fum negru.
Deodata un glas melodios, dar puternic, o intrerupse din visare. Ridica privirea. Zari silueta unui barbat.
-Ocupat?
-Mnu..ingana.
Barbatul se aseza. Ea il analiza fara menajamente, mirata de culoarea ochilor sai. Un albastru inchis, misterios, ca cerul noaptea si o privire in care nu putea citi, o carte inchisa.
Timp de jumatate de ora, printre sorbituri de cafea si ritmurile muzicii lui Frank Sinatra, se privira neincetat, fara sa scoate niciun cuvant. Incepu melodia Strangers in the night.
- Melodia perfecta pentru noi. Strangers in the night, exchanging glances.. spuse barbatul zambind.
I se paru ca are o voce trista, asemanatoare unui cantec vechi.
-Dansezi..?
- E..cam ciudat..sa dansam acum, aici..
- Oricand e momentul si locul potrivit pentru dans..
Se ridicara . Cei din local ii priveau ironic. Dar..nimic nu mai conta..Ea se bucura de momentul magic, momentul pe care nu avea sa-l uite niciodata. Avea senzatia ca pluteste, ca nu mai era pe pamant..Era victima unui zguduitor vartej de emotii..Inima ii era gata sa iasa din piept..Atingeri, priviri..Zambet. Sarut.
- Trebuie sa plec..spuse, trezindu-se parca din visul de care realitatea o obliga sa se desparta.
- Cand o sa te mai vad?
- Niciodata..Seara asta a fost prea frumoasa ca s-o murdarim cu realitatea..Adio.
Iesi grabita din cafenea, dorind cu toata fiinta ei sa nu cedeze dorintei de a se privi inapoi. Pasea printr-un univers tacut, umed si pasii ei nu faceau niciun zgomot,ca in vis.
Ajunsa acasa, isi dadu jos paltonul trandafiriu. Din el cazu un biletel impaturit. Il desfacu. Un numar de telefon. Zambi amar, deschise geamul si il arunca in negura noptii,desi o durere surda ii strapungea inima..

Sufletul si vremea

Urasc soarele cand sunt trista.Ca si cum si-ar bate joc de suferinta mea si mi-ar rade in fata. Ma face sa devin irascibila.
In astfel de momente, prefer ploaia si vremea mohorata. Atunci simt ca-mi impartaseste micile tristeti, ca vibreaza la unison cu sufletul meu. Starea de tristete se transforma in melancolie si melancolia in visare. De la visare la euforie ori fericire e un singur pas. Asta e remediul sufletului meu. Ploaia.

Inconstienta

Care este raportul dintre constienta si inconstienta din fiecare om?
Ne cunostem limitele, calitatile, defectele, propria persoana in ansamblu? Ne stim locul in aceasta lume, unde suntem doar un punct pe harta unui univers colosal ?
Toti avem impresia ca suntem MAI buni, mai capabili, mai inteligenti. Mereu noi avem dreptate si putem distigem binele de rau. Si o facem, in felul nostru. Toti incercam sa actionam asa cum consideram ca trebuie. Problema este ca nu stim cum. Doar avem aceasta falsa impresie ca detinem adevarul absolut. Nu e doar cazul narcisistilor-aceia sunt oamenii care isi venereaza propria persoana. Dar este vreun om care crede despre el ca e prost? Ca nu are un rationament bun, ca face alegerile gresite? Rareori reusim sa ne desprindem din propriul eu, sa ne depasim granitele univerului limitat si sa ne analizam obiectiv. Cazuri exceptionale. In rest, traim in inconstienta. Nu avem o imagine de ansamblu a lumii, pentru a o putea percepe asa cum este ea in realitate. Dupa cum zice si Eminescu, ne perindam mereu in acelasi “cerc strans”.Mai rau e ca avem si aroganta de a ne considera superiori altora si de a-i critica. Asa cum, probabil, altii ne critica pe noi.
Constienta unui om este ca un banut aruncat in ocean. Oceanul este inconstienta.

Goana timpului

Ma sperie trecerea asta ultra-rapida a timpului. Parca ultimul an s-a scurs mai fulgerator ca oricare. Minutele au devenit secunde si saptamanile zile. Inchid ochii si ma trezesc dandu-mi seama ca a mai trecut o luna, o luna in care nu am reusit sa fac nimic notabil. As vrea sa profit mai mult de viata, de anii acestia mai ales. Se spune ca viata de liceu e cea mai frumoasa perioada,toti isi deapana amintirile, povestesc boacanele facute, orele in care chiuleau cu clasa.Astea raman intiparite in inima fiecaruia. Nu zic ca eu n-o sa am ce impartasi nepotilor, poate ca nu realizez, dar peste ani imi va fi dor. Cu siguranta. Dar acum toate par monotone..Fiecare zi e o copie a celei ce a trecut.
Stateam intr-o zi si cautam ceva pe net, cand am dat de un articol despre 8 martie. Reactia mea :” Ah, chiar, tre` sa vina 8 !”. Eram prin aprilie, totusi. M-am speriat. Ce-am facut eu de 8 martie ? Imi aminteam cum am sarbatorit-o in anii precedenti, dar nu reuseam de nicio culoare sa ma intorc la 8 martie 2009. Parca n-am trecut prin ea.
Cred ca s-a comprimat timpul, ceva s-a intamplat.Si nu e doar parerea mea, multe persoane mi-o impartasesc.De n-ar mai trebui sa dormim, am profita mai mult de viata.N-am mai avea vise,ce-i drept.Si au si ele importanta lor..
Cand ma gandesc ca mai am un pic si.. am 18 ani! Imi sunt atat de proaspate in memorie momentele anilor trecuti, incat am ajuns la celebra replica :” parca mai ieri eram un copil” si , iata-ma, mai am un an si-o vara si o sa ma iau la tranta cu viata.
Timpul nu mai are rabdare cu oamenii..A luat-o la fuga si abia putem tine pasul cu el. I-as recomanda sa traga aer in piept si sa-si incetineasca ritmul .L-as ruga, chiar.