M-am mutat

www.andreeabujor.com- noul meu blog :)

Fiecare zid e o usa

Vreau sa cred in afirmatia asta. Pentru ca am nevoie . Am nevoie sa-mi imaginez ca pot trece peste orice bariera, ca pot ajunge oricat de sus imi propun. Poate crezi ca sunt naiva. As zice ca sunt doar tanara si inca nu m-au lovit dezamgirile. Inca mai am aripile imaginare si cred ca pot zbura oriunde. Si, da! Am iluzii. Doar cu ajutorul lor putem combate un desert, pentru ca ele au calitatea de a fi nelimitate. In noi se afla un izvor nesecat de vise si sperante.
Uneori ni se par atat de indepartate idealurile noastre, incat ajungem la concluzia ca cerem prea mult si renuntam. Dar oare este vreun drum care nu duce nicaieri? Poate doar cele abandonate. In timp, pana si o piatra poate fi erodata de apa.
Pentru a putea transforma un zid intr-o usa, trebuie doar sa privim inlauntrul nostru. Acolo se afla cheia. Si depinde doar de noi in cat timp o gasim. O putem gasi la momentul oportun si ne vom indeplini visul. Dar poate ca o sa o descoperim prea tarziu..Si cand vom putea in sfarsit deschide usa, nu o sa mai gasim acolo ceea ce ne-am dorit sau pe cine am asteptat. Dar avem datoria de a incerca. Doar prin perseverenta putem ajunge la reusita. Si e mai bine sa ne miscam imprudent decat sa stam cu prudenta.
Deci: "Pe cai aspre catre stele"!

Intr-o legenda polineziana, se spune ca zeul demiurg s-a inspirat de la celelalte animale pentru a-l face pe om. Cand a terminat, a ramas pe ganduri. Trebuia sa-l diferentieze intr-un fel. “Tu vei face greseli”, a hotarat in cele din urma.

Porno t.v.

Ceea ce vad in ultimul timp pe la televizor e oarecum tragi-comic. De unde cu ceva timp in urma toata lumea critica OTV-ul, acum toata lumea ii urmeaza exemplul. Vedem doar emisiuni in care sunt invitate "vedete" gen Sexy Braileanca& Co( adica intreaga familie porno: eleva, elevul, profesoara, piticul si ce-o mai fi), Nikita ori puzderia de pitipoance care au invadat intreg spatiul monden. Si sa nu uitam de emisiunile in care sunt criticate ori stelele, ori prezentatorii care se preteaza la asemenea lucruri pentru bani.
Nu imi explic cum de reusesc sa aiba audienta la nesfarsit. Eu inteleg ca oamenii mai au nevoie sa se umfle in pene si sa isi dea seama ca ei chiar sunt inteligenti pe langa cei de pe micile ecrane, dar ar trebui sa mai aiba si o limita, zic. Oricat i-am acuza pe cei care ne servesc prostiile astea, au si cei care urmaresc genul asta de emisiuni vina lor. Nu ti se da o mancare rea decat daca o comanzi. Caci ei au descoperit mina de aur, metoda cea mai simpla sa faca bani, chiar si pe criza asta: de pe urma naivilor de noi, care dorim sa ne destindem seara la televizor cu emisiuni de divertisment, dar in ritmul asta reusim doar sa ne prostim pe zi ce trece.

Destinul

Mi se pare o dovada de lasitate repetarea obsedanta a propozitiei: “ Asa a fost sa fie.” E doar o justificare. Oamenilor le e teama sa recunoasca faptul ca era in puterea lor sa schimbe anumite lucruri, ca au esuat din cauza propriilor greseli. E mult mai usor sa dea vina pe dorintele providentei.
Eu am o idee bine stabilita despre problema destinului. Ar fi imposibil de crezut ca in tot universul atat de meticulos aranjat si echilibrat, doar viata omului e intamplatoare. Dar cred ca Dumnezeu ne pune in fata anumitor situatii, are facuta doar o schita vaga a vietii noastre. Mai incolo, depinde de noi. Avem liberul arbitru si putem alege calea pe care dorim sa o urmam. Altfel, ar trebui sa ne culcam pe-o ureche, sa fim indiferenti, sa nu mai luptam pentru ceea ce dorim, ca doar ce ne e scris, in frunte ne e pus. Trebuie sa facem tot posibilul pentru a ajunge acolo unde ne-am propus, indiferent cat de indepartate ne par tintele noastre. M-a impresionat o replica spusa de Regina Isabela lui Columb, cand acesta era pe cale sa porneasca in drumul spre descoperirea Americii:"Du-te si cauta-le. Iar daca acele taramuri nu exista aievea, cerul va avea grija sa le zamisleasca anume, spre a te rasplati pentru curajul si speranta ta."

Nedreptatea

Nu suport nedreptatea. Cred ca e unul dintre lucrurile care-mi sunt cele mai urate pe lume. Si nu doar cand sunt eu cea vizata, ci in general. Nu stiu daca e din altruism sau bunatate, dar pana si atunci cand urmaresc un film sau citesc o carte, ma enervez cand vad ca un personaj este nedreptatit.
Si cat de des ne lovim de problema aceasta in fiecare zi, fie ca e vorba de scoala, de locul de munca, de vreo situatie din familie ori de persoanele care ne inconjoara.
Ma simt nedreptatita cand sunt trasa la raspundere pentru ceva ce n-am facut. Cand vad ca in jurul meu totul se invarte in jurul banilor, al pilelor de tot felul. Cand e mai important ce e mama sau tatal cuiva, decat ce are in cap. Si cand persoanei respective ii sunt mai mult recunoscute meritele decat mie (nu stiu daca e invidie, dar eu o simt ca pe o nedreptate). Cand nu mi se da sansa sa fac un anumit lucru, chiar daca stiu ca pot. Cand cineva isi face o parere despre mine, poate eronata, si nu mi se ofera ocazia sa arat cum sunt cu adevarat. Cand cineva profita de pe urma mea si nu primesc nici macar un: "Multumesc" inapoi. Cand ajut si nu sunt ajutata.
Lista ar putea continua. Avem n motive in fiecare zi pentru a ne simti nedreptatiti. Doar ca e cam ambigua situatia..Poate un lucru considerat de tine nedrept, este cat se poate de corect vazut prin ochii altcuiva. Nu putem fi obiectivi, mai ales cand e vorba de propria persoana.

Fericirea

De cele mai multe ori am pierdut binele, in timp ce fugeam dupa mai bine.In cazul meu, cei doi termeni sunt dusmani de moarte.
Ma intreb de ce mereu suntem nemultumiti si niciodata nu putem afirma ca suntem pe deplin fericiti. Nu stiu daca am spus vreodata:"Gata, e de ajuns. Nu-mi mai doresc altceva".
Astazi o fetita pe care am vazut-o la televizor mi-a dat o lectie de viata. Avea lipsa o manuta,de la cot in jos, si degetele de la cealalta. Totusi, era foarte pasionata de pictura. Si a reusit sa isi urmeze visul, avand chiar si doua expozitii. Isi dorea sa ajute copii saraci, care nu au tot ce isi doresc. Moderatoarea a intrebat-o: "Dar tu, tu consideri ca ai tot ce-ti doresti?" Si a urmat un raspuns uluitor: "Multumesc lui Dumnezeu, chiar cred ca am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericita." M-a impresionat enorm. Cum ne dam seama in fata adevaratelor probleme cat suntem de norocosi..Si nu stim sa apreciem. Intre multitudinea de dorinte, rugaminti, uitam sa si multumim pentru ce avem. Ar trebui sa ne dam seama ca mereu poate fi mai rau.

Ne alegem tinte false, suntem atrasi de idealuri imposibil de atins si care poate nu ne-ar face fericiti. Alergam mereu dupa ceva, desi nici noi nu stim exact ce reprezinta. Stim doar ca "e tot ce ne dorim", singura cale de a obtine fericirea. Si ce e cel mai ciudat, ceva-ul se transforma rapid in altceva dupa ce il obtinem. Pasiunile ni se schimba, imbatranesc.
Cat de mult am complicat un sentiment atat de simplu, FERICIREA. Cate intelesuri, cate conotatii i-am dat..S-a creat un mit al unei fericiri "perfecte", dupa anumite reguli. Trebuie sa ai aia si aia, sa fii asa si asa. Nu intelegem ca fiecare ajunge la fericire intr-un mod aparte si o intelege diferit, privind-o prin prisma propriei inimi. Ne straduim atat de mult sa atingem fericirea "perfecta" incat cea "reala" se departeaza de noi.
Cred ca am putea fi fericiti daca ne-am multumi sa traim prezentul din plin, fara a ne proiecta in viitor. Daca nu ne-ar mai pasa parerea celorlalti, atata timp cat noua ne este bine. Daca am fi mai buni, mai toleranti. Daca am descoperi miile de motive pe care le avem pentru a zambi. Si daca am face asta mai des. Suntem fericiti cand ne auzim melodia noastra preferata, cand mancam o ciocolata( asta in cazul meu ), cand simtim mirosul parfumului preferat, cand ne amintim momentele placute din trecut. Mi se pare ca am uitat sa zambim, dar am invatat sa ne incruntam.
Fericirea e ceva relativ. Si poate fi inselatoare. Totul depinde de unghiul din care o privesti si de atitudinea pe care o ai.